FlixBus a achiziționat Greyhound, cel mai mare operator de transport cu autocarul pe distanțe lungi din SUA

scris astăzi, 13:07

Furnizorul de servicii de mobilitate FlixMobility, care operează prin intermediul brandurilor FlixBus și FlixTrain, a achiziționat Greyhound Lines, cel mai mare operator de transport cu autocarul pe distanțe lungi din Statele Unite, de la FirstGroup.

Rețeaua globală FlixBus deservește peste 2.500 de destinații în 36 de țări pe lângă SUA, cu 400.000 de conexiuni zilnice. În prezent, Greyhound conectează aproximativ 2.400 de destinații în America de Nord, cu aproape 16 milioane de pasageri în fiecare an.

FlixBus a intrat pe piața din Statele Unite ale Americii în 2018 cu destinații în sud-vestul țării, printre care Los Angeles, California, Las Vegas, Nevada, Phoenix și Arizona. De atunci, compania și-a extins operațiunile pentru a facilita călătoriile între alte orașe din sud-vest, sud, nord-est și nord-vestul Pacificului.

CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

În România, FlixBus a anunțat recent curse cu autocarul spre câteva dintre cele mai populare destinații de vacanță de pe litoralul Bulgariei, precum Sunny Beach, Nisipurile de Aur, Varna, Obzor, Burgas, Albena și Kavarna. În prezent, operatorul de servicii de mobilitate are curse internaționale directe din România spre circa 100 de destinații din 14 țări din Europa.

Afla mai multe despre
flixbus
brazilia  » Aflați mai multe informații aici.

Posted on