Fostul primar Gheorghe Nichita mulțumește divinității că a ieșit din pușcărie

Marti, 19 Octombrie 2021, ora 17:08

234 citiri

Fostul primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a părăsit Penitenciarul Botoşani în cursul după-amiezii de marţi, la câteva ore după ce instanţa s-a pronunţat în favoarea liberării sale condiţionate.

El a declarat, la ieşirea din unitatea de detenţie, că principala sa dorinţă este aceea de a-şi revedea familia.

“Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să ies din Penitenciar şi să merg spre casă să îmi văd familia. Sunt multe lucruri de făcut în viaţa asta. În primul rând să îmi văd nepoţii”, a afirmat Nichita.

Fostul primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, care executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost pus în libertate, marţi, în baza unei sentinţe a Tribunalului Botoşani, potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro.

Magistraţii Tribunalului Botoşani au respins acţiunea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, care au contestat decizia din 30 iulie a Judecătoriei Botoşani de punere în libertate a lui Nichita.

“Respinge ca nefondată contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, împotriva sentinţei penale nr. 714 din 30 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. 6328/193/2021 al Judecătoriei Botoşani. Cheltuielile judiciare din contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19 octombrie 2021”, se arată în decizia instanţei botoşănene.

Pe 30 iulie, magistraţii Judecătoriei Botoşani au admis propunerea Penitenciarului Botoşani de punere în libertate a fostului primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita, însă la scurt timp procurorii au contestat această decizie.

Gheorghe Nichita a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, după ce ar fi cerut şi primit mită 10% din valoarea proiectului european Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on