FOTO | Eurovision – TVR investighează acuzaţiile aduse de EBU și dezaprobă modul de gestionare a situaţiei ⋆ Universul.net

Foto: INQUAM/George Călin

TVR investighează acuzaţiile aduse de EBU, dar dezaprobă modul în care a gestionat situaţia generată de voturile exprimate de juriile naţionale, cu ocazia semifinalelor şi a finalei concursului Eurovision 2022, conform unui comunicat transmis news.ro.

Considerăm inacceptabil comportamentul EBU, care a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de ţări ale căror voturi s-au împărţit într-un mod care ridică suspiciuni.

În timp ce unele ţări au fost penalizate, notele juraţilor fiind înlocuite cu note acordate de EBU – printr-un aşa-numit ”algoritm” netransparent, care ridică la rândul său suspiciuni – pentru altele nu a fost aplicată nicio sancţiune. Mai grav, au beneficiat de puncte suplimentare, dirijate de EBU în numele ţărilor penalizate (detalii la finalul comunicatului).

Impactul acestor suspiciuni asupra concursului şi asupra reputaţiei televiziunilor sancţionate putea fi eliminat complet dacă EBU ar fi comunicat părţilor implicate îngrijorările sale de îndată ce au fost observate, adică, miercuri, 11 mai, după cea de-a doua semifinală pentru juriu.

Dacă EBU ar fi comunicat, a doua zi după vot, delegaţiilor vizate notele date de juraţii celor şase ţări şi ar fi explicat convingător existenţa unui ”tipar de vot neregulat,” TVR ar fi avut timp să reacţioneze pentru a investiga prompt acuzaţiile şi a corecta situaţia, dacă ar fi fost cazul.

În acest fel, în cursul zilei de joi, 12 mai, puteam elimina orice suspiciune care plana asupra voturilor date de jurii în timpul celei de-a doua semifinale, iar în timpul galei pentru public puteau fi anunţati finaliştii pe baza notelor juraţilor, nu pe cele generate de ”algoritm.”

Acest lucru ar fi fost posibil, însă, doar dacă EBU ar fi tratat TVR ca pe un partener real şi ar fi ţinut cont de faptul că regulamentul Eurovision este cel ce dă independenţă totală juriilor naţionale şi că televiziunile nu pot nici afla şi nici influenţa punctajele acordate de juraţi,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on