O fotografie din vremea comunismului postată pe Facebook a stârnit controverse. Imaginea datează din anul 1984, când tinerii erau obligați să facă practică la ferme.
Fotografia este alb negru, iar în ea apar mai mulți tineri, în jurul unei grămezi mari de saci cu cartofi.
Poza este însoțită de un text scurt: “La practică agricolă în 1984”.
Unii își amintesc cu nostalgie de perioada tinereții, alții se declară revoltați, în comentarii.
“Ce ne mai distram!”
“Ce ne mai distram!! Doamne, ce tinerețe frumoasă și vie am avut!”
“Fiecare ce are în suflet, gașca mea avea doar bucurii, sport, vernisaje la Galeriile de artă, ceaiuri, majorate, mergeam la Cenaclu’ Flacăra, la concerte, ne întâlneam, mergeam în excursii, drumeții pe munte, râdeam până nu mai puteam, ne plimbam pe-afară și mai ales învățam și citeam cu mare, mare drag. Eram total independenți de politic.
Așa am trăit eu, mă scuzați că am ales să trăiesc frumos – copilăria, adolescența, tinerețea, acum sunt bunica de 13 ani, am o familie veselă ca mine și tare ne e bine!”
“Am participat la multe acțiuni de acest fel. Dar eram permanent în dilemă, greu mă decideam care era un cartof mare și care era unul mai mic. Am mers de câteva ori și în Grădina Icoanei, la măturat.”
“Eu făcând un liceu de mate-fizică (Dimitrie Cantemir) nu am avut tangențe cu astfel de lucruri. Dar, ulterior, da. Pentru că în timpul stagiului militar, deși am făcut la TR, toți soldații mergeam la tot felul de chestii legate de agricultură, cam o lună-două din cele 9 luni, respectiv la cules de roșii, la descărcat saci cu melasă din vagoane în depou, dar și curățat de cartofi pentru bucătăria unității militare.