Sursa foto: Inquam Photos/George Călin
Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, în prezent ministrul Familiei, a fost audiată, miercuri, la Parchetul General, ca martor, în Dosarul 10 august, ea afirmând că discuţia a vizat documentele de delegare a atribuţiilor, informează News.ro.
Firea a ajuns miercuri seară la Parchetul General, iar la ieşirea de la audieri a declarat că a fost chemată ca martor, în dosarul 10 august. Ea a spus că discuţia s-a referut la documentele de delegare.
În 10 august 2018, Gabriela Firea şi-a delegat atribuţiile de primar general al Capitalei viceprimarului de atunci Aurelian Bădulescu. La acea dată, în Piaţa Victoriei din Bucureşti era anunţat un miting care s-a soldat cu violenţe.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, în aprilie 2021, redeschiderea Dosarului 10 august, admiţând plângerea lui Ioan Crăciuneanu, unul dintre protestatarii agresaţi de jandarmi.
Anterior, dosarul violenţelor de la protestul din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, a fost clasat în ceea ce priveşte săvârşirea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, dar şi în ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa coordonatorilor intervenţiei forţelor de ordine.
În august 2020, procurorul-şef al DIICOT a admis plângerile formulate împotriva Ordonanţei din data de 26.06.2020, care clasa parţial acuzaţii din Dosarul 10 august, şi a dispus redeschiderea urmăririi penale. Şefii Jandarmeriei fiind din nou vizaţi de anchetă.
» Aflați mai multe informații aici.