Germania – Scumpiri istorice

scris ieri, 16:37

Germania a înregistrat, în 2022, un nivel al inflației de 7,9% – un record istoric de la înființarea statului, după al Doilea Război Mondial -, o creștere din cauza ”prețurilor produselor energetice și alimentare de la începutul Războiului din Ucraina”, confirmă marți Institutul Național german de Statistică Destatis, relatează AFP.

”Nivelul inflației anuale istroic de mari este cauzat în principal de creșteri extreme ale prețutrilor produselor energertice și alimentare de la începutul Războiului din Ucraina”, declară, citată într-un comunicat, președinta Destatis, Ruth Brand.

CITEȘTE ȘI VIDEO „Știu că asta așteaptă România și Bulgaria” – premierul Suediei, anunț în Parlamentul European privind aderarea la Schengen

Creșterea prețurilor a atins un vârf de 10,4% în decurs de un an, în octombrie, potrivit normelor naționale, în prima economie a Uniunii iEuropene (UE), scrie News.ro

Însă ea a început să încetinească, începând din noiembrie, după ce Berlinul a deblocat o anvelopă în valoare de 200 de miliarde de euro, ceea ce a condus la o plafonare a prețurilor.

În decembrie, inflația a continuat să scadă – din cauza ajutoarelor de stat – și a atins 8,6% în decurs de un an, confirmă marți Destatis.

În decurs de o lună, prețurile scad în medie cu 0,8%.

Ajutoarele de la Guvern au permis o scădere a prețurilor gazelor naturale – cu -39,1% – și carburanților – cu -8,9% – față de nivelul din noiembrie.

Însă electricitatea – +0,4% – și hrana – +0,8% – au crescut.

Creșterea indicelui armonizat al prețurilor, folosit ca referință de către banca centrală Europeană (BCE),

 » Aflați mai multe informații aici.