Grindeanu, nemulțumit de lucrările de la podul de la Brăila: Dacă nu ne mişcăm rapid, n-o să avem infrastructură nici peste 10 ani

Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, s-a arătat nemulţumit, vineri, de ritmul lucrărilor de construcţie la podul de peste Dunăre de la Brăila și la drumul expres Galaţi-Brăila. ,,Vreau să merg cu colegii mei şi la pod unde faţă de acum câteva luni lucrurile au înaintat destul de bine, dar nu foarte bine, şi ca să fiu cât se poate de corect, până acum trebuiau ridicate toate cele 86 de tabliere şi s-au ridicat mai puţin de jumătate, deci sunt un pic în întârziere.Ieri, am avut o discuţie cu cel care construieşte drumul Brăila-Galaţi şi o să merg în această după amiază şi o să am încă una aplicată. E vorba de o pădure acolo, dacă nu mă înşel, tocmai de aceea noi în urmă cu două luni am schimbat parte din legislaţie, inclusiv pe acest subiect. Am mers pe aprobare tacită. Dacă în timp de 15 zile cei de la Apele Române, cei de la Romsilva, proprietarii de utilităţi, nu răspund antreprenorului sau celui care cere autorizaţie, certificat de urbanism, se consideră aprobare tacită.Lucrurile acestea trebuie să se mişte. Eu ştiu că există nervozitate din partea celorlalţi, dar dacă nu mişcăm rapid cel puţin proiectele majore de infrastructură în România şi mergem în acelaşi ritm nu vom avea infrastructură nici peste zece ani”, a spus Sorin Grindeanu, la Galaţi. Oficialul din Guvern a scris pe Facebook că vrea ca întârzierile să fie recuperate, „iar constructorul să își respecte termenele asumate: podul și drumurile de acces, finalizate până la încheierea lui 2022; întregul contract finalizat anul viitor”. De asemenea, acesta a spus că nu este mulțumit de ritmul de operaţionalizare a celor aproximativ 5 kilometri de cale ferată cu dublu ecartament care face posibilă descărcarea în portul Galaţi a vagoanelor cu marfă care vin din Ucraina, via Republica Moldova.Linia de tren dintre Vama Giurgiuleşti şi Portul Docuri Galaţi are o lungime de aproximativ 4,6 kilometri,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on