O groapă comună, în care se aflau şase trupuri, a fost descoperită, la două săptămâni de la cucerirea oraşului Herson de către forţele ucrainene, la mai puţin de 50 de kilometri de oraş, transmite News.ro.
Anchetatorii ucraineni relevă, puţin câte puţin, amploarea teribilului bilanţ uman al ocupaţiei ruse în regiunea Herson.
După descoperirea unor săli de tortură în oraş, poliţia ucraineană a dezgropat luni şase corpuri dintr-o groapă comună, la aproximativ 50 de kilometri de Herson, scrie The New York Times (NYT).
Corpurile celor şase persoane poartă semne de execuţie.
Trei dintre ele aveau mâinile legate la spate, iar alte două aveau găuri de glonţ în ceafă.
La Pravdîne, locuitorii satului le-au spus anchetatorilor că cele şase persoane locuiau într-o casă pe care ruşii au aruncat-o în aer după ce le-au ucis – în aprilie -, ceea ce explică starea avansată de descompunere a cadavrelor.
Ar putea fi vorba despre încă o crimă de război de care Rusia ar putea fi găsită vinovată, în cazul în care Comisia Europeană (CE) reuşeşte să înfiinţeze un Tribunal Special, susţinut miercuri de către Ursula von der Leyen.
Înfiinţarea acestui Tribunal Special a fost cerută în mai multe rânduri de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi de către ţările baltice.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac plin de fake news la „cetăţeanca României, Maia Sandu”