Crescuți într-o cultură în care am fost învățați să îi punem pe ceilalți pe primul loc, vin momente în care e de preferat să investim în noi, în dezvoltarea noastră și în experiențe formatoare. Așadar, credeți că există vreo perioadă mai potrivită decât Luna Cadourilor pentru a vorbi despre viitor? Ne place abundența de sărbători, să nu lipsească nimic de pe masă, să impresionăm când vin rudele în vizită și să oferim cadouri fără seamăn. Dar câți bani rămân la finalul lunii? Cât de liniștiți suntem când știm că „am intrat în economii”? Ei bine, Iancu Guda, analist economic și prezentator al emisiunii „Banii în Mișcare” și-a propus să ne ofere o imagine sănătoasă asupra relației dintre noi, economii și investiții. În acest interviu aflăm cum și-a descoperit colegul nostru pasiunea pentru finanțe, dorința de a da mai departe lumii cunoștințele sale, precum și strategii inteligente prin care să ne atingem obiectivele financiare, pentru o viață echilibrată. Vedem cât de importante sunt motivația, disciplina și răbdarea pentru analistul Iancu Guda, sfaturi practice prin care să devenim mai buni, chiar dacă deciziile financiare nu sunt mereu ideale.Educația financiară ar trebui să fie pe lista obiectivelor tuturor în 2023. Astfel, vă invităm să citiți ce are Iancu de spus, în loc să dați click pe titluri precum „Horoscopul norocoşilor. Trei zodii care câștigă bani frumoși la finalul iernii” sau „5 zodii care vor avea noroc la bani în 2023. Ce nativi dau lovitura”.1. Descrie-ne parcursul tău profesional, cum ți-ai început cariera în managementul riscului de credit, cum ai descoperit pasiunea pentru cifre și ce te-a determinat să alegi această direcție. Iancu Guda: – Lucrez din 2005, încă din primul an de facultate, pentru Coface, una dintre cele mai importante companii la nivel global de servicii integrate în managementul riscului de credit. Practic,