Iarna fără sporturi: Europa nu are unde schia

Revelionul 2023 a fost cel mai cald din istorie iar de Bobotează sunt 4 grade la Miercurea Ciuc și 14 la București. Munții Europei nu mai au zăpadă. Turismul montan se îndreaptă spre faliment.

Nu au fost imaginile de la Beijing nici primele, nici singurele dar, cumva, transmisiunile de la cel mai mare eveniment sportiv de iarnă au fost în măsură să releve cel mai bine dezastrul climatologic în care planeta se află. Și consecința imediată: sporturi hibernale fără zăpadă!

Drumeții în loc de schi

Pe an ce trece, pârtiile de schi din munții Europei devin tot mai înguste. Iar peisajul tot mai bizar: stratul subțire de zăpadă artificială, o fâșie albă care coboară chinuit pantele, este înconjurat de iarbă, nu de puține ori uscată, de noroi și pietriș. Nici măcar de zăpadă artificială nu se poate vorbi peste tot. Temperaturile de peste zece grade, tot mai frecvente până la înălțimi altădată înzăpezite tot anul, fac ineficient efortul tunurilor de zăpadă.

În sudul Germaniei, la Garmisch-Partenkirchen, multe dintre instalațiile de urcat schiorii nu au pornit niciodată în acest nou an. Potrivit portalului Skiresort, 464 din cele 1283 de teleschiuri ale Elveției sunt închise. În Austria au fost raportate în acest sezon peste zece decese provocate de devierile de la traseul îngust de zăpadă. Distracția la coborâre este înlocuită de un efort suplimentar de disciplină și concentrare, pentru a nu nimeri pe pietrișul din lateralele pârtiilor. Iar în Alpii francezi sau în Pirinei, localnicii relatează că turiștii au ales să facă drumeții pe traseele de vară uscate, deși își făcuseră rezervări pentru a schia.

Un studiu realizat înainte de pandemie atrăgea atenția că peste o treime din cele 21 de localități care au găzduit până acum Jocuri Olimpice de iarnă nu ar mai putea-o face din cauză că le lipsește zăpada,

 » Aflați mai multe informații aici.