IGPR: Aproximativ 8.500 de sancţiuni contravenţionale – aplicate în ultimele 24 de ore

2023-06-10 12:52:12Nr afisăriModifică dimensiunea fontului:Aproximativ 8.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 3,1 milioane de lei, au fost aplicate de poliţişti în ultimele 24 de ore, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, poliţiştii au acţionat, vineri, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 265 de acţiuni, şi au intervenit la 2.701 evenimente, dintre care 2.204 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, arată sursa citată, au fost depistate 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma activităţilor, au fost sesizate 793 de infracţiuni, în cauzele instrumentate fiind dispuse 57 de măsuri preventive, iar pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 8.478 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.179.703 lei, menţionează Poliţia Română.

Totodată, IGPR precizează că poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 104 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi au fost reţinute 639 de permise de conducere, dintre care 229 pentru viteză şi 46 pentru alcool.

Mai mult, au fost retrase 266 de certificate de înmatriculare. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu) 
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

 » Aflați mai multe informații aici.