Investiții Transelectrica: 52 milioane de lei pentru creşterea siguranţei în alimentarea consumatorilor din sudul Capitalei / Foto: Pixabay
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” alocă 51,645 milioane de lei pentru lucrări ce vizează creşterea gradului de siguranţă în alimentarea consumatorilor din zona de sud a Capitalei, racordaţi în staţia 400/220/110/10 kV Bucureşti Sud.
Potrivit unui anunţ postat de companie pe site-ul de licitaţii publice, scopul investiţiei constă în creşterea calităţii serviciului de transport al energiei electrice şi creşterea siguranţei şi a redundanţei în alimentarea utilizatorilor reţelei electrice de transport, amplificarea puterii staţiilor de 110 kV şi 10 kV, având în vedere creşterea capacităţilor energetice ale operatorilor de distribuţie din zona Bucureşti, flexibilizarea schemei de funcţionare în vederea prevenirii apariţiei congestiilor în caz de avarie şi în cazul creşterii producţiei centralei eoliene.
“În cadrul lucrării de investiţii se vor instala două unităţi de transformatoare 250 MVA 400/110/20 kV care vor realiza amplificarea puterii la nivelul Staţiei Bucureşti Sud şi vor realiza flexibilizarea schemei de alimentare prin legătura directă între staţiile de 400 kV şi 110 kV. În vederea racordării acestor unităţi de transformare se vor instala celule de 400 kV şi 110 kV izolaţie clasică respectiv în SF6, se va realiza sistemul de comandă control protecţie şi contorizare aferent acestor unităţi de transformare şi celulelor nou montate. Se va realiza integrarea în SCADA a noilor unităţi de transformare. Achiziţia este necesară pentru realizarea următoarelor obiective: amplificarea schemei de funcţionare şi creşterea gradului de siguranţa în alimentarea consumatorilor astfel încât eventuale incidente să aibă un impact redus asupra acestora”, se spune în anunţ.
În acest sens, Transelectrica organizează o licitaţie deschisă iar criteriul de atribuire a contractului este cel mai bun raport calitate – preţ. Durata contractului este de 24 de luni.