Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat duminică, în a doua zi a vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, în Masdar City, oraş situat lângă Abu Dhabi, axat pe asigurarea unui grad ridicat de sustenabilitate, ca proiect de dezvoltare urbană. Preşedintele a remarcat că o tranziţie verde de succes presupune investiţii în educaţie şi asigurarea de personal calificat, iar tinerii în special pot juca un rol important în tranziţia verde şi cea digitală. Iohannis a fost însoţit de miniştrii români ai Energiei, Digitalizării şi Educaţiei.”Preşedintele României, Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, a vizitat duminică, 19 martie 2023, Masdar City, un oraş situat lângă Abu Dhabi şi axat pe asigurarea unui grad ridicat de sustenabilitate, ca proiect de dezvoltare urbană. Alături de Preşedintele Klaus Iohannis s-au aflat la Masdar City şi membri ai Guvernului României, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, precum şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Vizita la Masdar City are loc şi pe fondul intensificării relaţiei la nivel guvernamental şi al semnării dintre România şi Emiratele Arabe Unite a unor memorandumuri de înţelegere pe domenii vizând energia, educaţia şi respectiv tranziţia verde şi cea digitală”, transmite Administraţia Prezidenţială.
Vizita Preşedintelui Klaus Iohannis a fost centrată pe zona de campus şi laborator în aer liber a Masdar City, teren de testare pentru transportul şi respectiv pentru arhitectura urbană sustenabile.
”Având în vedere tendinţa ascendentă a urbanizării în România, similară altor ţări europene, decarbonizarea eficientă a oraşelor joacă un rol important în limitarea efectelor schimbărilor climatice. Emiratele Arabe Unite organizează în acest an COP28, conferinţa ONU pe tema schimbărilor climatice, care îşi propune să asigure o mai bună coordonare la nivel internaţional în ceea ce priveşte limitarea efectelor generate de această ameninţare globală”, subliniază Preşedinţia.
Cu prilejul vizitei la Masdar City,
» Aflați mai multe informații aici.