Kelemen Hunor: Realismul îmi spune că, în 2023, şansele să intrăm în Spaţiul Schengen sunt extrem de bune ⋆ Universul.net

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, consideră că trebuie un acord prealabil între părţile implicate în dosarul Schengen, ”fiindcă nu avem nevoie de un nou eşec”, şi că ”ar fi de dorit ca în prima jumătate a anului 2023 să se ajungă la un acord”. ”Realismul îmi spune că, în 2023, şansele să intrăm în Spaţiul Schengen sunt extrem de bune”, afirmă el, potrivit News.ro.

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la RFI, referitor la Schengen, că ”pe plan diplomatic trebuie convinşi cei care au avut reţineri pentru România şi pentru Bulgaria să fie de acord cu lărgirea Spaţiului Schengen”.

”Acest lucru este absolut firesc, să discuţi permanent cu Austria şi cu Olanda. Cu Austria, fiindcă ei au fost reticenţi şi au blocat de fapt intrarea noastră în Schengen şi cu Olanda, fiindcă Olanda avea reţineri faţă de Bulgaria, nu avea reţineri faţă de România. Acest demers trebuie făcut de fiecare dată când există această posibilitate şi trebuie să creezi tu însuţi posibilităţile de a discuta cu partenerii pe plan diplomatic, în primul rând. Sunt de acord şi eu cu cei care spun că trebuie un acord prealabil, fiindcă nu avem nevoie de un nou eşec şi de aceea, poziţia Suediei este absolut corectă, să existe un acord prealabil între părţile implicate în acest proces, adică Austria, Olanda, România, Bulgaria şi atunci poate fi supus la vot în prima jumătate a anului 2023, când Suedia deţine preşedinţia UE (…). Încercăm să aducem pe agenda JAI în această primă jumătate a anului 2023. Sigur, putem să ne gândim pe parcursul anului, dacă nu reuşim în prima jumătate, să mergem în a doua jumătate a anului, când Spania va prelua preşedinţia UE, dar ar fi de dorit ca în prima jumătate a anului să se ajungă la un acord”,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on