Libanul a rămas în beznă, după ce rețeaua electrică națională s-a oprit. Curentul a venit după o zi, însă se furnizează cu rația

Liban a rămas sâmbătă fără curent electric, lăsând întreaga țară în întuneric, în mijlocul unei crize economice severe. Cele mai mari două centrale electrice din țară, Deir Ammar și Zahrani, s-au închis din cauza lipsei de combustibil, a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters, potrivit BBC. Furnizarea de electricitate a fost reluată duminică, însă cu rația: doar două ore pe zi. ACTUALIZARE DUMINICĂ 10 OCTOMBRIE, 20.00 Curentul electric a revenit duminică în Liban, mai repede decât se estimase inițial. Compania de electricitate de stat a furnizat energie timp de două ore în rețeaua națională, scrie duminică CNN, care a stat de vorbă cu mai mulți rezidenți.Ministrul Energiei din Liban, Walid Fayad, a declarat sâmbătă pentru CNN Arabic că relatările privind pana totală de curent au fost „exagerate” și că „situația nu a fost mai rea decât în alte zile”.Totuși, libanezii primesc curent doar două ore pe zi, iar generatoarele de rezevă, la care apelează mulți, devin din ce în ce mai scumpe, din cauza lipsei de combustibili. Știrea inițială Rețeaua electrică „s-a oprit complet azi la prânz” și este puțin probabil să repornească timp de câteva zile, a spus sâmbătă un oficial guvernamental.În ultimele 18 luni, Liban se confruntă cu o criză economică și cu un mare deficit de comustibili. Criza a lăsat jumătate din populație în sărăcie, a prăbușit moneda națională și a provocat proteste masive de stradă împotriva politicienilor.Lipsa valutelor forte a îngreunat plata furnizorilor externi de energie.Compania națională de electricitate a confirmat închiderea celor două centrale, care împreună furnizează 40% din electricitatea țării.Închiderea lor a condus la „întreruperea completă” a rețelei electrice, „fără nicio posibilitate de a relua operațiunile deocamdată”, potrivit unui comunicat al companiei.Al Jazeera relatează că în orașul Halba au loc proteste în fața clădirii companiei naționale de electricitate, iar în orașul Tripoli oamenii au blocat străzile și ard cauciucuri.Mulți libanezi sunt dependenți de generatoare individuale de electricitate,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on