Foto:. Inquam Photos / Bogdan Buda
Deputatul liberal Alexandru Muraru cere excluderea din partid a trei consilieri PNL din Sectorul 2, după ce aceştia au votat în şedinţa de consiliu împotriva desfiinţării bustului lui Mircea Vulcănescu, condamnat în anul 1948 pentru crime de război pentru participarea la guvernarea mareşalului Ion Antonescu. Totodată, deputatul Alexandru Muraru acuză ”cârdăşia dintre PSD şi AUR când e vorba de naţionalismul antisemit”, transmite News.ro.
Liberalul Alexandru Muraru a scris marţi pe Facebook că proiectul de hotărâre privind începerea procedurilor pentru desfiinţarea bustului lui Mircea Vulcănescu din Parcul Sfântul Ştefan al Capitalei a fost respins în şedinţa Consiliului Local al Primăriei Sectorului 2 din data de 28 decembrie 2022.
Muraru susţine că, potrivit unei decizii a Justiţiei din 1948, Mircea Vulcănescu (1904-1952) a fost condamnat pentru crime de război pentru participarea la guvernarea pro-nazistă a mareşalului Ion Antonescu.
Deputatul liberal consideră că autorităţile publice sunt obligate să ia măsuri pentru îndepărtarea din locuri publice a statuilor care înfăţişează persoane vinovate de crime de genocid, contra umanităţii şi crime de război. ”Ceea ce s-a petrecut în organismul legal deliberativ al unei instituţii publice româneşti – Consiliul Local al Primăriei Sectorului 2 – este, din păcate, grăitor pentru felul în care instituţiile şi oamenii politici de la noi respectă legea. Acest episod ne arată că, în ciuda unor eforturi semnificative făcute în ultimii 20 de ani, România mai are de străbătut un drum lung până într-acolo încât respectarea statului de drept să nu mai fie o simplă opţiune, ci o obligaţie constituţională”, afirmă deputatul Alexandru Muraru.
El acuză faptul că înaintea şedinţei de Consiliu, consilierii locali au fost supuşi la presiuni de către membri şi simpatizanţi AUR. ”Simion, Şoşoacă, Chelaru ş.a. – nefrecventabilii politicii româneşti, ţinuţi la uşile ambasadelor occidentale,