scris astăzi, 20:03
Grupul petrolier rus Lukoil va înceta să mai exporte petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) începând din luna decembrie, ca urmare a sancțiunilor occidentale vizând petrolul rusesc, și în schimb le va reorienta spre oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Un embargou european privind importurile de petrol rusesc ar urma să intre în vigoare la data de 5 decembrie, când cumpărătorii europeni nu vor mai putea achiziționa și transporta petrol rusesc. De la acest embargou ar urma să fie exclus oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de țiței din lume, care aduce petrol din Kazahstan, până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI VIDEO Într-un discurs la Washington, președintele Fed indică ce poate face banca centrală americană. Wall Street – la maximele ultimelor peste 2 luni
“Țițeiul rusesc părăsește conducta BTC, motivul fiind sancțiunile, BTC nu mai permite accesul țițeiului rusesc” a declarat una din sursele citate de Reuters. Alte surse, care au dorit să își păstreze anonimatul au spus că decizia a fost luată ca urmare a presiunilor venite din partea acționarilor occidentali de la BTC.
Lukoil alimentează cu țiței conducta BTC de la câmpurile sale petrolifere din Marea Caspică, Yury Korchagin și Filanovsky. cantitatea de petrol exportată de grupul rus prin această conductă se ridică la aproximativ două milioane de tone pe an.
Potrivit calculelor Reuters, exporturile de petrol ale Lukoil via oleoducutul CPC ar urma să se dubleze practic, până la 660.000 de tone în decembrie, de la un nivel de 364.000 de tone în noiembrie.
Oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC) este principala rută de export pentru țițeiul din Kazahstan și doar aproximativ 10% din totalul petrolului livrat via CPC provine din Rusia.