scris astăzi, 15:10
Toți proprietarii de rafinării din România, inclusiv gigantul petrolier rus Lukoil, care deține unitatea de producție Petrotel Ploiești, au transmis autorităților că au găsit surse alternative de aprovizionare cu materie primă, în condițiile în care astăzi a intrat în vigoare embargoul impus de UE pe țițeiul produs în Federația Rusă, ca sancțiune pentru agresiunea militară împotriva Ucrainei, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, răspunzând unei întrebări.
În Italia, Guvernul de la Roma a fost nevoit să pună sub administrarea provizorie a statului rafinăria locală a Lukoil, până la găsirea unui cumpărător, nefiind exclusă nici varianta naționalizării. Totuși, există speranța că rafinăria siciliană va putea fi vândută până la finalul anului, existând un cumpărător american interesat.
CITEȘTE ȘI Niculae Bădălău – revocat de la Curtea de Conturi
″Lukoil ne-a asigurat la ultima întâlnire, alături de ceilalți doi (proprietari de rafinării, OMV Petrom și Rompetrol – n.r.) că au surse alternative (non-rusești – n.r.) atât de țiței, cât și de produse petroliere, și că nu vor fi probleme în aprovizionare, nici pentru rafinăria Petrotel, nici pentru stațiile Lukoil din România. Repet, din România. Restul subsidiarelor Lukoil nu sunt în jurisdicția noastră și nu pot să comentez. Noi trebuie să avem grijă ca Lukoil, ca rafinărie, să poată funcționa în continuare cu țiței din afara Federației Ruse și acest lucru a fost asigurat chiar lunea trecută, la întâlnirea pe care am avut-o încă o dată cu toți producătorii de benzină și motorină, cu cele 3 rafinării, să ne asigurăm că nu avem probleme. Ne-am asigurat că au țiței din afara Federației Ruse″, a spus ministrul, întrebat dacă există sau nu riscul ca statul român să se vadă obligat să preia în administrare Petrotel Lukoil.