Ministrul Turismului anunță – Vom concedia minimum 10%. Nu a venit nimeni la concurs, majorări de salarii blocate PROFIT NEWS TV

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, anunță că și-a propus ca pentru anul viitor să reducă numărul de angajați din cadrul ministerului cu minimum 10%, în contextul deciziei Guvernului de a reduce cheltuielile ministerelor cu 10%.

„Deja am început un astfel de proces în cursul anului 2022, a fost o cerință expres a premierului. În 2023 ne-am propus o reducere de personal de minimum 10%. Noi suntem într-un proces de reorganizare ca minister. Două dintre departamente vor fi preluate, probabil, odată cu începutul anului viitor de către o agenție nou formată, agenția de investiții și comerț exterior. La Minister vor rămâne doar două departamente mari, mediul de afaceri și turismul.

Astfel, din 586 de persoane la minister vor rămâne doar 379 de posturi”, anunță, la PROFIT NEWS TV, ministrul Turismului, adăugând că cele două departamentele vor fi preluate de către noua Agenție de Investiții și Comerț Exterior cu tot cu buget și personal.

Din cele 379 de posturi existente, ministrul vrea să reducă numărul acestora cu minimum 10%.

„Sper să o reușim cu condiția să rămânem funcționali, pentru că avem extrem de multe programe în derulare, multe dintre ele sunt programe în monitorizare. De altfel în perioada următoare va trebuie adoptată hotărârea de guvern pentru înființarea acelei agenții, și automat trebuie să modificăm hotărârea de guvern care definește funcționarea guvernului nostru”, precizează acesta.

CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Fostul șef al Gărzii de Mediu divulgă: Arderile și îngropările ilegale de deșeuri au fost dezincriminate

În ceea ce privește agențiile teritoriale, ministrul afirmă că există un deficit de personal în cadrul acestora, fiind ocupate doar 160 de posturi din cele 230 disponibile. Ministerul are 9 agenții teritoriale la nivel național.

„Avem foarte multe plecări.

 » Aflați mai multe informații aici.