În România există doar trei bazine olimpice omologate oficial. Două dintre ele, din Otopeni și din Târgu-Mureș, stau însă închise la un an de la inaugurare, reiese dintr-o investigație realizată de Europa Liberă.În multe orașe lipsește o infrastructură ușor accesibilă pentru tinerii înotători de performanță. Unele bazine noi au fost realizate defectuos, iar cele vechi sunt nemodernizare sau chiar abandonate. De aceea, viteza cu care David Popovici a uluit lumea înotului pare total disproporționată față de cea cu care infrastructura de natație prinde contur în România.
Târgu-Mureșul se poate lăuda, de anul trecut, cu o mândrețe de bazin olimpic de înot, ridicat pe amplasamentul fostului ștrand 1 Mai, închis după 2000. Bazinul este unul dintre cele mai moderne din țară, construit după standarde olimpice și ar putea găzdui competiții naționale și internaționale de natație.
Cu o singură condiție. Dacă nu ar fi închis.
Sunt 14 ani de când proiectul de realizare a unui complex de natație în cartierul Aleea Carpați din Târgu-Mureș a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern. Hățișul birocratic și juridic și lipsa fondurilor au făcut ca lucrările să înceapă abia în 2019, dar să se încheie în doar 2 ani, în 2021.
Deși investiția a fost realizată în baza unui contract de execuție de 25 de milioane de lei, la aceasta s-au adăugat și alte costuri, inclusiv de dotări, valoarea investiției finale depășind 50 de milioane de lei.
Inaugurat oficial în 2021, de o pleiadă de oficialități, bazinul olimpic stă însă închis și neutilizat de aproape un an.
Între timp, a fost și omologat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) ca bazin olimpic pentru competiții naționale și internaționale.
„Ne-am grăbit cât am putut de mult cu omologarea, am fi vrut să organizăm inclusiv Campionate Naționale aici,
» Aflați mai multe informații aici.