Politologul rus Serghei Karaganov, considerat un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin și al ministrul de externe Serghei Lavrov, a scris un editorial amenințător publicat de RIA Novosti. Articolul publicat de agenția de presă de stat rusă și ilustrat cu un nor „ciupercă” de după o explozie nucleară vorbește despre justificarea unui atac nuclear al rușilor asupra Europei. „Timp de șaptezeci și cinci de ani de descurajare reciprocă, armele nucleare au salvat lumea, iar oamenii tocmai s-au obișnuit cu asta. Acum vedem cu ochii noștri că armele nucleare nu mai salvează lumea, pentru că se întâmplă ceva de neconceput: Occidentul a început un mare război în suburbiile unei mari puteri nucleare”, își începe Karaganov editorialul.Acesta susține că „istoria oficială a creării armelor atomice este cunoscută, dar, din punctul meu de vedere, există încă o super-idee a apariției sale. Ca și cum Domnul Dumnezeu a văzut că o mare parte a omenirii a înnebunit, după ce a declanșat două războaie mondiale într-o singură generație, și le-a înmânat oamenilor arme nucleare, arme ale apocalipsei, pentru a fi tot timpul în fața oamenilor și pentru a-i speria. Și acum oamenii și-au pierdut frica.”Karaganov spune că în SUA, Europa și chiar și în Rusia s-a răspândit „credința” că nu poate exista un război nuclear niciodată. „Drept urmare, din cauza acestor 70 de ani de pace, sentimentul de autoconservare a încetat să mai funcționeze în societate și, cu ajutorul unei propagande încântător de vicioase, acest sentiment de autoconservare este în continuare suprimat, precum și prin declarații că Rusia nu va lovi niciodată în Europa. Propaganda oficială occidentală pompează ideea că Occidentul poate face orice, iar Moscova va tolera totul”, scrie politologul rus.„Sper să nu folosim niciodată armele nucleare”, continuă Karaganov, care aduce însă argumente pentru un război nuclear în Europa:„Faptul că refuzăm să le folosim în orice situație,