O lume tristă, lipsită de umor. De ce ne surprinde „Don’t Look Up”

În stilul său depresiv până dincolo de limitele suportabile, adeseori, Bacovia spunea despre România că ar fi o țară tristă, dar plină de umor. Mi s-a părut, mereu, o găselniță eliberatoare, deși am evitat să aprofundez motivele care l-au împins pe poet înspre o asemenea concluzie. Am preferat să văd în verdictul său partea luminoasă, în care umorul este, totuși, un colac de salvare.

„Moravurile se îndreaptă prin râs”

Doar că nu numai în România, ci în întreaga noastră lume din ce în ce mai corectă din punct de vedere politic umorul este o specia amenințată cu dispariția.

Francezul Abbé Jean de Santeul încerca, în secolul al XVII-lea, să dea o definiție și un scop comediei, prin celebra sentință în latină „castigat ridendo mores” (moravurile se îndreaptă prin râs). Într-o epocă și într-o lume în care presa abia se întrezărea la orizont, rolul de câine de pază al societății revenea comediei, umorului, de la ireverențioasele reprezentații din bâlciuri până la satirele lui Molière. A existat chiar o îndelungată perioadă în care diplomații cei mai inteligenți și influenți foloseau umorul pentru a tranșa anumite probleme, lăsând răni adânci în orgolii gonflate, dar fără să provoace războaie. 

Războiul Rece  a făcut inutilă inteligența, de vreme ce diferendele diplomatice se tranșează de atunci încoace în funcție de numărul de focoase nucleare puse în balanță de o parte sau alta.

Inamicul public numărul unu

Exagerând, însă foarte puțin, s-a putea spune că epoca de aur a omenirii a fost aceea în care la umor încercai măcar să răspunzi tot cu umor, după posibilități, sau te descalificai. Astăzi nu mai este cazul. Când la umor se răspunde cu exlpozibili bine plasați și rafale de Kalașnikov, parcă-ți cam piere cheful să mai îndrepți moravurile prin râs. 

Se fac studii serioase despre umor,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on