Marti, 13 Decembrie 2022, ora 13:00
982 citiri
Majoritatea covârșitoare a locuitorilor României secolului 21 este de părere că femeile au nevoie de protecția unui bărbat, că fără această umbrelă ținută de ei, ele nu s-ar descurca, ar fi dezorientate și neputincioase.
În România secolului 21, testul de virginitate este încă legal, așa că tinerele pot fi încă umilite de părinții lor și chiar de viitorii soți care vor să fie stăpâni pe corpurile acestor femei. Totuși, Organizația Mondială a Sănătății consideră că astfel de teste încalcă drepturile omului și ar trebui să fie ilegale. Înapoierea nu se oprește însă aici, fiindcă lumea politică autohtonă a rămas o lume a bărbaților, așa că legile sunt făcute în defavoarea femeilor și a fost imposibilă o lege care să oblige partidele să aibă pe listele de candidați o cotă minimă de 40% de femei. Marii bărbați politici ai României se tem că vor ajunge pe locul al doilea, ca în Republica Moldova, unde femeile conduc cele mai importante instituții ale statului. Se tem că nu ei vor mai dicta criteriile pe baza cărora avansează femeile în politică și că va veni vremea când vor fi nevoiți să facă un pas în spate. Până atunci, însă, legislația din România lucrează împotriva femeilor nu doar pe plan politic. Există, spre exemplu, forme de violență împotriva femeilor care nu au fost introduse în legislație, între ele mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat, sterilizarea forțată și chiar hărțuirea sexuală, dacă nu are legătură cu locul de muncă. În plus, atât printre polițiști, cât și printre procurori sau judecători există o serie întreagă de prejudecăți atunci când sunt puse în balanță cazurile de viol.
Barometrul violenței dat publicității de Centrul Filia (Ionela Băluță, Claudiu Tufiș, Barometrul Violenței de Gen 2022.
» Aflați mai multe informații aici.