OMV Petrom – Cum s-a mișcat după ce a anunțat că nu va plăti României taxa de solidaritate

Indicele BET a adăugat o nouă sesiune în impulsul de creștere, însă lichiditatea este foarte slabă.

Raliul din piețele financiare internaționale s-a accelerat. Indicii americani, în pofida unor ezitări a contractelor futures în timpul sesiunii europene, au trecut în teritoriu pozitiv în timpul orarului de tranzacționare de la New York Stock Exchange. Impulsul este cu totul deosebit pentru indicele DAX40 din Germania care a depășit nivelul de 15.100 de puncte, câștigul fiind de aproximativ 9% de la începutul anului.

CITEȘTE ȘI GRAFICE Titlurile de stat din programul Fidelis – pe un puseu de apreciere la cumpăna dintre ani. Scade presiunea pe dobânzi chiar înaintea deciziei de politică monetară a BNR

Acesta este contextul în care și la Bursa de Valori București mișcarea este ascendentă, cu un avans de 0,18% indicele BET închizând la nivelul de 12.356,03 puncte, un nou maxim al ultimelor 4 luni și jumătate, așa cum se vede pe graficul atașat.

Totuși, traiectoria pozitivă nu este un rezultat al unui apetit ridicat la cumpărare, așa cum acesta este trădat de volume. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 24,32 milioane lei (4,93 milioane euro), cu cea mai tranzacționată acțiune, cea a OMV Petrom (SNP), adunând schimburi de 6,01 milioane lei într-o sesiune în care cotația a urcat cu 1,56%, până la prețul de 0,4550 lei/acțiune.

Compania a anunțat că nu va plăti contribuția de solidaritate în România, susținând că veniturile din extracția hidrocarburilor și rafinare nu depășesc 75% din cifra de afaceri. De asemenea, societatea a dat indicația pieței asupra indicatorilor de producție, obișnuită înainte de raportarea financiară propriu-zisă. OMV Petrom și-a redus în ultimul trimestru al anului trecut producția cu 4,2 mii barili echivalent petrol pe zi (mii bep/zi) sau cu 3,4% comparativ cu aceeași perioadă a lui 2021,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on