Orban cere demisia lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al PNL: Ar fi potrivit să-i cer demisia şi preşedintelui Iohannis, dar ştiu că o fac degeaba

Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban a solicitat demisia preşedintelui actual al PNL, Florin Cîţu, completând că toţi cei care l-au susţinut ar trebui să plece acasă, însă nu îi cere demisia preşedintelui Iohannis, ştiind că acest lucru nu se va întâmpla, însă îl somează să îşi amintească că este preşedintele României. 

„Am spus din capul locului că vinovatul principal pentru criza politică e Klaus Iohannis. Ambiţia bolnavă de a controla numirea procurorilor şi ambiţia de neînţeles de a impune cu forţa la conducerea PNL un om care nu benefciază de încredere care a provocat criza şi care nu mai avea nicio şansă să fie prim-ministru sunt cauzele care au dus la această criză pandemică. Solicit demisia din funcţia de preşedinte PNL a domnului Florin Cîţu”, a declarat Ludovic Orban la Parlament. .

  „A demonstrat că nu are nicio urmă de responsablitate, a executat orbeşte toate ordinele primite, fără să ţină cont de consecinţele dramatice pentru România, iar astăzi e o frână evidentă în calea oricăror negocieri în care poate fi implicat pnl pentru a da o soluţie raţională acestei crize. Ar trebui să plece acasă şi cei care l-au susţinut”, a mai completat fostul lider liberal.  Potrivit liberalului, ar trebui să îi ceară demisia şi preşedintelui Klaus Iohannis, însă ştie că o face degeaba. În schimb îl somează să îşi amintească că este preşedintele României. 

Mai mult, pe adevarul

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on