Pacienții bolnavi de COVID-19 de la Spitalul din Târgu-Cărbunești au murit pentru că firma nu a văzut că oxigenul se terminase ⋆ Universul.net

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Patru oameni au murit la Spitalul din Târgu-Cărbunești, județul Gorj, după ce instituția a rămas fără oxigen timp de trei ore, a declarat prefectul județului, Marcel Iacobescu. Firma care trebuia să asigure alimentarea era pe drum când s-a întâmplat tragedia, programarea pentru alimentare fiind stabilită pentru ora 10.00.

Din informațiile pe care le am la această oră, a fost terminată rezerva de oxigen, rezervă care în mod normal este monitorizată de firma care se ocupă de mentenanță și care umple acele butelii și le monitorizează prin telemetrie. Deci, au permanent datele privind volumul de oxigen care există în acele butelii. Spitalul rămânând fără oxigen, asistenții medicali și medicii au procedat la montarea de butelii, butelii din acelea mici pentru transportul pacienților, pe care le aveau în rezervă. Managerul spitalului a anunțat firma care, inițial, ne-a dat un timp de răspuns de 2 ore, a trecut puțin mai mult de 2 ore, într-un final au venit, au reumplut butelia cu oxigen și instalația a funcționat în parametri”, a sus prefectul.

Practic, spitalul a rămas fără oxigen timp de aproape 3 ore.

În urma solicitării către Linde Gaz, firma care asigură alimentarea cu oxigen, Biroul de Presă al companiei a transmis că ultima alimentare s-a făcut miercuri, iar următoarea era programată pentru vineri la ora 10.00. Alarma la spital s-a dat însă puțin după ora 7.00.

Facem eforturi considerabile pentru a sprijini spitalele în această situație fără precedent în ce privește nevoia de oxigen medicinal. Alimentarea cu oxigen lichefiat a spitalelor se face pe baza unor prognoze de consum în funcție de istoricul recent. În situația unor fluctuații bruște de consum, unitățile medicale ne pot solicita intervenții cu surse de rezervă la un număr de urgentă disponibil non-stop.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on