Paradox cu multinaţionalele în România: S-a auzit de vreun caz la DNA? Numai sfinţi am nimerit

Sociologul Alfred Bulai şi jurnalistul Val Vâlcu au scos în evidenţă un paradox cu multinaţionalele din România, comparativ cu ce se întâmplă în alte ţări europene. 

“Noi am lansat programe de şpăguit. Planurile de dezvoltare locală, toate chestiile astea. Adică bani mulţi să dăm la primari să facă tot felul de lucruri. Unele poate sunt utile. Dar sunt bani pe care îi dai în preajma campaniilor, fără logică. Ceri banii, ca primar, şi îi primeşti, dacă eşti prieten cu conducerea. 

Atenţie, un plan, nu neapărat în locul ăstuia, putea fi un program de sprijinire a capitalului românesc. Dar înţelept, pe produse autentice româneşti, originale. Dar cu sprijin! (…) La dimensiune naţională, poţi face chestii de domeniul senzaţionalului, în care, atenţie, statul plăteşte tot, asigură baza de lansare, ca în 2-3 ani să poată funcţiona antreprenorii. Pentru că altfel nu se poate. Nu există acces la tehnologie de vârf altfel, şi nici banca nu îţi dă bani mulţi fără să garantezi cu ceva. Poţi crea structuri speciale în Ministerul Finanţelor, care să gestioneze aceşti bani. Nu poate şti un ministru care e forma cea mai bună. Putem face cinci, şase şi vedem. Dar sunt două chestiuni după mine, absolut necesare: egalitate absolută între capitalul român şi cel străin, pentru orice instituţie a statului şi sprijinul pentru ai tăi”, a punctat Alfred Bulai. 

“50% din PIB e realizat de multinaţionale, de capital străin. Ai auzit de vreun caz la DNA? Nu pot să cred. Şi în Germania e scandalul Wildcard acum, fraude imense, 2 miliarde dispărute, rapoarte false, chestii de genul ăsta. Rolls Royce în Marea Britanie, în Irlanda Apple, anchete, cutare. La noi, numai sfinţi am nimerit la multinaţionale. Ăia buni vin aici!”, a replicat Val Vâlcu, într-o notă ironică.

Citeşte şi  –  » Aflați mai multe informații aici.

Posted on