Patriarhul Daniel: Papa emerit Benedict al XVI-lea a fost o venerabilă şi bine-cunoscută personalitate contemporană ⋆ Universul.net

Foto: INQUAM/George Călin

Patriarhul Bisericii Ordoxe Române, PF Daniel, a precizat că se roagă la Domnul Iisus Hristos să odihnească sufletul fostului Papă Benedict al XVI-lea, „o venerabilă şi bine-cunoscută personalitate contemporană”, transmite News.ro.

„Cu profundă durere, am aflat despre plecarea din această lume, după o îndelungată suferinţă pe care a îndurat-o cu mult curaj, a celui ce a fost al 265-lea episcop al Romei, Papa emerit Benedict al XVI-lea, o venerabilă şi bine-cunoscută personalitate contemporană. Împărtăşim durerea Sanctităţii Voastre provocată de această pierdere şi adresăm condoleanţe întregii Biserici Romano-Catolice. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel Care este învierea şi viaţa (cf. Ioan 11, 25), să odihnească sufletul Papei Benedict al XVI-lea în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi”, a precizat patriarhul Daniel, potrivit Patriarhiei Române.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, a anunţat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.

Funeraliile lui Benedict al XVI-lea vor avea loc joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc, a anunţat Vaticanul.

Liderii lumii omagiază personalitatea fostului suveran pontif Benedict al XVI-lea

 » Aflați mai multe informații aici.