Patronul unuia dintre cele mai mari hoteluri din Ploieşti a fost găsit mort într-o cameră din hotel ⋆ Universul.net

Omul de afaceri prahovean Doru Morcovescu a fost găsit mort, joi după-amiază, în incinta hotelului pe care îl deţinea în Ploieşti, unul dintre cele mai mari hoteluri din oraş.

Decesul a fost constatat de către un echipaj al ambulanţei, care nu a  mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul în vârstă de 61 de ani.

Surse judiciare au declarat că omul de afaceri Doru Morcovescu, cu o avere estimată la câteva milioane de euro, a fost găsit spânzurat joi după-amiază, în jurul orei 17.00, în incinta hotelului Prahova Plaza din centrul Ploieştiului, potrivit News.ro.

Un echipaj al serviciului de ambulanţă a mers la faţa locului, însă cadrele medicale nu au putut face nimic, bărbatul prezentând „semne clare de deces”, conform oficialilor acestei instituţii.

Poliţia judeţeană Prahova a anunţat că a fost deschis un dosar care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.

Averea lui Doru Morcovescu a fost estimată la 13 milioane euro, acesta aflându-se pe locul 273 în clasamentul general Forbes, cu  afaceri în turism și imobiliare.

Sursa foto: Observatorul Prahovean

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on