Patru ucraineni îngheață de frig într-o zonă montană din România. Oamenii imploră ajutor. Salvamontiștii fac cel puțin 7 ore până la ei

Miercuri, 07 Decembrie 2022, ora 20:59

1630 citiri

Salvamont Maramureș a anunțat miercuri seara, 7 decembrie, că au fost anunțați cu privire la un grup de patru ucraineni rătăciți în partea muntoasă a zonei Poienile de Sub Munte. O echipă de salvare a plecat deja în căutarea lor.

În locul unde ar fi cei patru zăpada este foarte mare, iar salvatorii ar putea face 7-8 ore până vor ajunge la ei. Deja o primă echipă a plecat în căutarea lor și se pregătește cea de-a doua echipă.

Intervenția este foarte grea pentru că în zona respectivă nu există semnal GSM.

”Alarma în desfășurare a SPJ Salvamont Maramureș.

4 cetățeni ucraineni, 3 bărbați și o femeie cu vârste între 30 și 32 ani au trecut azi dimineață frontiera din Ucraina spre România blocandu-se – rătăcindu-se din cauza condițiilor meteo și a terenului extrem de dificil în partea muntoasă a zonei Poienile de Sub Munte, jud Maramureș.

Nu se poate comunica cu cei 4 dar apelanta care a sunat la 112 în această seară și care a ținut legătură cu un aparținător al celor 4 ne-a transmis că una dintre persoane nu mai comunică iar ceilalți se plâng că le e foarte frig și imploră să fie ajutați!

În zona pe care am identificat-o altitudinea este de peste 1600 metri, a nins în ultimele zile, zăpadă este aproximativ de 60-80 cm, iar traseul până în locul în care au fost confirmate telefonic de către apelantă coordonatele celor 4 este de aproximativ 7-8 ore de mers cu echipamentele din dotare.

Echipa de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureș formată din 6 salvatori montani echipați pentru condiții de iarnă s-a deplasat cu autospeciala din dotare până unde este acces urmând că ulterior să pornească pe munte pe un traseu extrem de dificil și ca relief și ca timp de parcurs.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on