G.M. Tamás a murit și a lăsat un gol cât tot Estul Europei. Acest tip a însemnat enorm și pentru un grup de intelectuali români care a încercat să se delimiteze de tristele și periculoasele clișee provinciale „post-istorice” ultraliberale sau ultraconservatoare. Un Est sărac, rămas devastat după ce a învins comunismul, plin de idei autodistructive, a avut norocul unui intelectual pe care nu-l merita.
G.M.T. a publicat în 2000, moment pentru mine providențial, o scrisoare adresată intelectualilor români în care le explica, printre altele, și vina de a promova necritic valori de extremă dreapta interbelice. Le explica astfel de unde vin Vadim Tudor și alții ca el: fix din coabitarea vinovată a unor intelectuali superstaruri cu un trecut tenebros al extremei drepte.
După aceea am citit tot ce a fost tradus în românește sau în engleză, a devenit un reper absolut necesar.
Eram un tânăr de până în 30 de ani, cu ambiții mari și posibilități modeste. Chiar nu aș fi putut respira cultural fără două butelii de oxigen din fostul bloc comunist: Zizek (Slovenia) și Támas (născut în Transilvania, stabilit în Ungaria și, de fapt, un perfect cetățean universal).
Oamenii ăștia știau ce vorbeau și mai ales nu afișau veșnicele complexe și narcisisme în fața Vestului.
Ne-am văzut ultima oară față în față acum câțiva ani, la Cluj, și era într-o formă fenomenală. Ne povestea despre Lukács, despre părinții săi, despre revoluția din Ungaria cu o vervă incredibilă. Îmi venea să iau reportofonul și să-l pun pe masă. Nu pot decât să sper că a lăsat cât mai multe texte memorialistice: biografia lui e cât istoria zbuciumată a acestei zone.
Am înțeles cu greu de ce ne acorda atâta atenție nouă, unor zeci de tineri cu ambiții intelectuale din România,