Percheziţii DNA la Poliţia Locală Sector 1 într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie2023-01-19 14:39:30Nr afisăriModifică dimensiunea fontului:Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii la sediile unei instituţii publice din Bucureşti într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie publică a unor echipamente pentru Poliţia Locală.
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că descinderile ar avea loc la două sedii ale Poliţiei Locale Sector 1.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în patru locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti, din care două sunt sediile unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea poliţiei locale”, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
» Aflați mai multe informații aici.