PNL mai are o singură variantă: USL 2.0

Autor: Dan Popa , radio-jurnalist

Duminica, 26 Septembrie 2021, ora 09:29

4535 citiri

Desfășurarea Congresul PNL la Romexpo, eveniment la care au participat aproape 5.000 de delegați din toată țara, în pofida faptului că Bucureștiul intrase deja în scenariul roșu, a trimis un mesaj foarte clar către populație: legile sunt doar pentru prostime, nu și pentru clasa conducătoare.

După o campanie care a durat aproape 4 luni, timp în care guvernarea devenise o activitate absolut secundară, în cele din urmă, delegații liberali l-au ales ca să-i conducă (spre un viitor incert) pe Florin Cîțu. Adică, cea mai proastă alegere dintre cele două opțiuni pe care le aveau la dispoziție. Practic, au dat cioara din mâna pe cea de pe gard. În acest moment, PNL-ul s-a angajat într-o aventură extrem de periculoasă.

Apoi, mijloacele prin care a câștigat Florin Citu președinția PNL sunt cât se poate de dubioase și, în fiecare zi, aflăm noi amănunte, chiar din tabăra lui Orban: mituire, minciună, intimidare. De altfel, unul dintre delegați chiar a fost surprins de presă fotografiindu-și scheda de vot, ceea ce confirmă acuzațiile lui Orban că, asupra unora dintre delegați, au fost făcute presiuni, amintind foarte mult de gestul lui Liviu Dragnea, din Parlament, atunci când stătea foarte aproape de urne, pentru a controla cum votează pesediștii.

Viitorul este ușor de intuit. Florin Citu va conduce partidul cu mână de fier și nu va ezita să se răzbune pe “dușmanii” săi, cei din tabăra lui Ludovic Orban, pe care îi va deposeda, rând pe rând, de orice funcție sau posibilitate de viitoare promovare. În pofida celor declarate la Congres, și anume că, de mâine, partidul va fi un monolit. Dimpotrivă, există mari șanse că partidul să se scindeze, pentru că Florin Citu îi va umili pe oamenii lui Orban ori de câte ori va avea ocazia,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on