Poliția cere ajutorul populației pentru găsirea unei refugiate din Ucraina, care a plecat în urmă cu 3 zile dintr-un centru din Brașov

Duminica, 15 Ianuarie 2023, ora 17:33

580 citiri

O femeie în vârstă de 32 de ani, refugiată din Ucraina şi care era cazată într-un centru administrat de Primăria Braşov, a fost dată dispărută după ce a plecat joi seară și de atunci nu a mai putut fi contactată.

Poliţia judeţeană Braşov a făcut publice duminică după amiază datele ucrainencei în vârstă de 32 de ani.

Femeia a plecat joi seară din centru refugiaţi amenajat de Primăria Braşov, iar de atunci nu a putut fi contactată, telefonul ei fiind închis.

”Poliţiştii Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi cu privire la faptul că MALETS ANTONINA, în vârstă de 32, cetăţean ucrainian, cazată în Centrul pentru Primire Refugiaţi C.A.T.T.I.A., a plecat voluntar din centru in data de 12.01.2023, in jurul orei 22.00, dar nu a mai revenit până în prezent. Semnalmente: înălţime 1,60 m, greutate 50 kg, constituţie astenica, faţă ovală, ochi căprui, par vopsit în nuanţa portocaliu, tunsa până la nivelul umerilor. Nu sunt disponibile informaţii legate de obiectele vestimentare pe care le purta la momentul plecării”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov.

Persoanele care pot furniza informaţii cu privire la femeia dată dispărută sunt rugate să contacteze cea mai apropiată secţie de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Citește și:

Poliţiştii din judeţul Mehedinţi s-au sesizat din oficiu, după ce statuia cu bustul poetului Mihai Eminescu, de la Orşova, a fost inscripţionată cu vopsea roşie, cu texte obscene. Cei care…

Un șofer rămas în „pana prostului” pe DN 68 (porțiunea lipsă din autostrada Lugoj-Deva) a fost ajutat de polițiști să își rezolve problema pentru a putea continua drumul.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on