Sursa; captură video
Poliţia militară italiană a găsit un posibil buncăr secret care ar fi fost folosit de Matteo Messina Denaro, „naşul” mafiei siciliene, Cosa Nostra, care a fost arestat luni după 30 de ani de căutări, relatează The Guardian, potrivit News.ro.
Intrarea în buncăr era ascunsă într-un dulap plin cu haine dintr-o casă din Campobello di Mazara. Potrivit BBC, această casă se afla la 300 de metri de locuinţa care a fost percheziţionată luni de poliţie şi unde ar fi locuit în ultimii ani Matteo Messina Denaro.
Funcţia şi dimensiunea structurii descoperite nu sunt încă pe deplin cunoscute.
Casa, situată pe Via Maggiore Toselli, ar aparţine unui bărbat care a fost judecat anterior pentru asociere mafiotă şi achitat în 2001.
Anchetatorii au declarat că au găsit smaralde, diamante şi alte pietre preţioase, dar căutau totodată documente despre care se crede că se află în posesia lui Denaro, în special o arhivă secretă a celui care a fost „naşul naşilor” mafiei siciliene, Totò Riina, mort în 2017. Potrivit unor informatori din rândul mafiei, arhiva ar fi fost furată de Denaro şi ar conţine secretele crimelor mafiote din ultimii 40 de ani.
În 2002, Denaro a fost condamnat în absenţă la închisoare pe viaţă pentru că a ucis personal sau a ordonat uciderea a zeci de persoane.
Procurorii cred că Denaro deţine secretul unora dintre cele mai odioase crime comise de mafia siciliană, inclusiv atacurile cu bombă din 1992 care i-au ucis pe procurorii antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino şi uciderea, în 1996, a lui Giuseppe Di Matteo, fiul de 12 ani al unui mafiot devenit martor al statului. Copilul a fost strangulat şi dizolvat în acid.
Poreclit Diabolik sau U Siccu (Slăbănogul),
» Aflați mai multe informații aici.