Poliția va avea un sistem video care va identifica din mers numerele de înmatriculare ale mașinilor. Firma SRI, învinsă

Poliția Română va avea în dotare, începând cu luna martie, un sistem de supraveghere și monitorizare video prin tehnologia LPR (License Plate Recognition), care va permite recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor.

Sistemul va fi livrat de Silva Sistems pentru suma de 9,88 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat de 13,6 milioane de lei, fără TVA.

La licitație s-a înscris și Regia Autonomă Rasirom, aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI).

Sistemul va fi utilizat pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse de magistrați, potrivit informațiilor din caietul de sarcini al liciației.

“Obiectivul specific este asigurarea unui sistem modern pentru întărirea capacității operaționale a unităților de poliție ce folosesc metode speciale de investigație în lupta împotriva fenomenului infracțional”, se arată în caietul de sarcini al procedurii.

CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO CONFIRMARE Grupul Bulmarket, unul din liderii industriei GPL din România, având cel mai mare operator feroviar privat din Bulgaria, cumpără business-ul Vest Trans Rail. Trecut marcat de un grav accident

Sistemul va îmbunătăți activitatea Direcției Operațiuni Speciale, unica structură de specialitate a Poliției Române care asigură, prin polițiști specializați, activități de supraveghere tehnică.

La momentul actual, la nivelul Poliției Române nu există un astfel de sistem centralizat.

Sistemul de supraveghere este format din mai multe servere, stații grafice, 300 camere video IP tip LPR și aplicații de video management pentru aceste camere.

În specificațiile tehnice se menționează că cele 300 de camere IP de tip LPR trebuie să poată capta plăcile de înmatriculare. Echipamentul va avea implementat un asistent sotware de optimizare a setărilor video în funcție de înălțimea de montaj, distanța față de vehicul și viteza acestuia.

CITEȘTE ȘI LISTA Camere video vor apărea în 19 intersecții din București,

 » Aflați mai multe informații aici.