Polițiști reținuți pentru că făceau afaceri imobiliare în timpul serviciului. Autospecialele, folosite în interes personal

Marti, 29 Noiembrie 2022, ora 09:27

2515 citiri

Doi poliţişti din Satu Mare au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au construit mai multe imobile în judeţ, pe care le-au vândut, procurorii afirmând că astfel au obţinut foloase patrimoniale necuvenite.

Ei mai sunt acuzaţi că în timpul serviciului au mers cu maşinile de poliţie la locuinţele aflate în construcţie, fie la depozite de materiale de construcţii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a transmis, printr-un comunicat de presă, că doi agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi delapidare.

“În perioada 2020-2022 au construit în vederea vânzării, în nume personal, mai multe imobile pe raza judeţului Satu Mare şi au obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în diferenţa dintre suma cu care înstrăinau aceste imobile şi suma declarată ca fiind valoarea pe care o avea imobilul după construire, acte incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care aceştia o îndeplineau. De asemenea, în perioada de referinţă, aceştia au administrat, în fapt, societăţi comerciale şi au desfăşurat activităţi în numele acestora precum cumpărarea de materiale de construcţii; angajarea de personal şi coordonarea acestuia; încheierea de contracte cu diferite societăţi având ca obiect comercializarea şi vânzarea de materiale de construcţii în vederea construirii şi vânzării imobilelor”, se arată în comunicat.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a mai precizat că cei doi poliţişti au făcut deplasări cu autospecialele de poliţie cu care erau planificaţi în serviciul de patrulare şi au mers, în timpul programului de serviciu, fie la depozite de materiale de construcţii, fie la imobilele aflate în construcţie.

 » Aflați mai multe informații aici.