În România, importurile de bunuri sunt din ce în ce mai mari față de exporturi. În primele 9 luni din 2022, importurile au depășit exporturile cu un volum echivalent cu 12,3% din PIB cumulat pe primele trei trimestre din 2022, în creștere față de aceeași perioadă din 2021 (10,3%) sau 2020 (8,7%), arată o analiză a Alpha Bank. Comparativ cu țările din jur, deficitele sunt mari și cronice.
În Cehia, exporturile continuă să depășească importurile, dar cu un volum mai mic (1,5% din PIB) față de anii precedenți. Balanțele comerciale ale Poloniei și Ungariei au trecut pe deficit, importurile au depășit exporturile cu 2,9%, respectiv 6,8% din PIB în primele 9 luni din 2022 spre deosebire de aceeași perioadă a anilor precedenți, când exporturile au fost cele care au depășit importurile, scrie Hotnews.ro.
CITEȘTE ȘI ONU: ”Marea minciună” a companiilor petroliere despre climă trebuie pedepsită penal ca aceea pentru tutun
Astfel, Polonia și Ungaria, la fel ca România, trebuie să se împrumute pentru a plăti importurile în exces față de exporturi, doar că în România necesarul de finanțare în raport cu PIB este de 4,2 ori mai mare decât cel al Poloniei și de 1,8 ori mai mare decât cel al Ungariei, potrivit analizei Alpha Bank.
România are deficite cu fiecare din cele trei mari grupuri de parteneri comerciali: zona euro (19 țări), UE fără zona euro (8 țări) și zona din afara UE (extra UE). Deficitele în creștere sunt cele cu UE fără zona euro și țările din afara UE, deficitul cu zona euro reducându-se marginal.
În primele 9 luni din 2022 față de primele 9 luni din 2021, cea mai mare creștere a deficitului raportat la PIB s-a înregistrat cu țările din afara UE (+43,3%).
» Aflați mai multe informații aici.