Presa din Norvegia: Toate țările din NATO vor ca Stoltenberg să-și continue funcția de secretar general. „Nu caut o prelungire”

Presa din Norvegia scrie mercuri că „toate țările NATO sunt unite în spatele deciziei de a-i cere lui Jens Stoltenberg să-și continue funcția de secretar general al Alianței”.  Mandatul lui Stoltenberg a fost deja prelungit de trei ori, iar el a anunțat că va demisiona în septembrie, după nouă ani în funcția de secretar general al Alianței militare.  În ultima lună au existat mai multe luări de poziție cu privire la o prelungire, inclusiv din partea ministrului german al apărării, Boris Pistorius. „NATO nu poate rămâne fără un secretar general. Sunt în favoarea unei prelungiri, dacă nu putem ajunge la un acord asupra unui candidat pentru a-i urma în funcţie”, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, la sosirea la Bruxelles pentru o întâlnire cu omologii săi.  „Ne îndreptăm spre o reînnoire” a mandatului, a declarat şi un diplomat european, sub condiţia anonimatului. „Va fi pentru un an, până la summitul de la Washington”, prevăzut pentru 9-11 iulie 2024, a adăugat el. „Nimic nu a fost decis încă, dar o prelungire este foarte probabilă”, a confirmat un alt diplomat, potrivit AFP.  Presa din Norvegia precizează că încă nu se știe dacă Stoltenberg a fost de acord oficial cu prelungirea mandatului său, care se încheie pe 1 octombrie 2024.  Trei surse diplomatice din interiorul NATO au declarat pentru publicația VG că ar exista posibilitatea unei decizii oficiale privind o prelungire suplimentară cu un an a mandatului în următoarele zile. La sediul NATO de la Bruxelles este de așteptat ca confirmarea lui Stoltenberg să vină înaintea summitului din 11 și 12 iulie din capitala Lituaniei, Vilnius. Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii de la VG, concluzia cea mai probabilă este că Stoltenberg va rămâne secretar general al NATO până în vara lui 2024. Statele membre trebuie acum să se pună de acord că doresc ca Stoltenberg să continue ca secretar general al NATO.Marți seara,

 » Aflați mai multe informații aici.