Preşedintele ales al Cehiei: Nu ar trebui să existe nicio limită pentru ajutorul militar occidental acordat Ucrainei

Preşedintele ales al Cehiei, Petr Pavel, fost general NATO, a declarat joi, pentru France Presse, că nu ar trebui să existe „nicio limită” pentru ajutorul militar occidental acordat Ucrainei, care se confruntă de aproape un an cu o invazie pe scară largă din partea Rusiei, şi a îndemnat aliaţii să dea dovadă de mai mult curaj. Pavel, care a condus Comitetul militar al NATO între 2015 şi 2018, a câştigat alegerile prezidenţiale de sâmbătă şi urmează să depună jurământul la 9 martie. În acest interviu, Petr Pavel, în vârstă de 61 de ani, a declarat că Occidentul trebuie să furnizeze Ucrainei, care luptă împotriva unei invazii ruse, toate tipurile de arme, cu excepţia celor nucleare „În privinţa armelor convenţionale, chiar nu văd niciun motiv pentru a se stabili limite”, a spus el, scrie Agerpres. „Ucraina nu poate să lupte cu un adversar atât de dur fără blindate, fără drone, artilerie şi rachete cu rază lungă de acţiune şi, probabil, nici fără avioane supersonice”, consideră generalul ceh în rezervă. Aliaţii occidentali, între care Cehia, au furnizat Ucrainei un ajutor militar substanţial de la declanşarea invaziei ruse la 24 februarie 2022.În opinia sa, ar fi nevoie de mai mult curaj, întrucât ‘unele ţări au o poziţie puţin rezervată’ cu privire la livrările de arme moderne. „Dacă vrem să adoptăm o poziţie unică, care să ne dea cele mai mari şanse de succes, ar trebui să acţionăm în mod unitar cu privire la aceste probleme”, a afirmat Petr Pavel, în consonanţă cu propunerea Poloniei de a trimite avioane de luptă F-16 Ucrainei dacă această iniţiativă ar fi susţinută de NATO în ansamblul său. „Ar trebui să furnizăm Ucrainei toate mijloacele necesare pentru a o ajuta să respingă armata rusă în afara teritoriului său prin forţe proprii”, a spus preşedintele ales al Cehiei, care,

 » Aflați mai multe informații aici.