Președintele Iohannis a promulgat legea care plafonează la 1,3 lei/kWh preţul energiei electrice pentru toţi consumatorii, indiferent de consum ⋆ Universul.net

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 119/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, informează Administraţia Prezidenţială, potrivit News.ro.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul Energiei.

Actul normativ promulgat de către şeful statului consolidează şi extinde măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei de creşterile de preţuri la energie şi gaze naturale.

Schema de protejare a populaţiei şi a mediului economic a fost extinsă până la 31 august 2023.

Pe 23 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, propunerea legislativă care, printre altele, stabileşte un preţ maxim la energie electrică de 1,3 lei/kWh pentru toţi consumatorii, indiferent de nivelul de consum.

Astfel, preţurile la energie vor fu următoarele:

„a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de catre clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 kWh inclusiv;

preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către urmatoarele categorii de clienţi: (i) clientii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 kWh inclusiv;

(ii) clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere;pretul final facturat plafonat se aplica de la data de întai a lunii urmatoare celei in care s-au depus documentele mentionate;

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on