Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, va fi operată după ce medicii au descoperit “o leziune” la un screening pentru cancer de piele

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, va fi operată săptămâna viitoare. În timpul unui control de rutină, medicii au descoperit o “mică leziune” pe faţă, urmând să fie îndepărtată printr-o intervenție chirurgicală, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Primei Doamne, informează Agerpres care citează AFP. Intervenţia chirurgicală în ambulatoriu va avea loc miercuri, 11 ianuarie, la spitalul militar Walter Reed de lângă Washington, a declarat medicul prezidenţial, Kevin O’Connor, într-o scrisoare publicată de purtătoarea de cuvânt a Primei Doamne, Vanessa Valdivia.”În timpul unui screening de rutină pentru cancerul de piele, a fost descoperită o mică leziune deasupra ochiului Primei Doamne. Ca măsură de precauţie, medicii au recomandat să îi fie îndepărtată” leziunea, precizează medicul în scrisoarea sa.Ţesuturile îndepărtate vor fi apoi analizate, a mai precizat el.Jill Biden, în vârstă de 71 de ani, este cea mai în vârstă Primă Doamnă din istoria SUA, în timp ce soţul ei, Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, este, de asemenea, cel mai în vârstă locatar al Casei Albe din istorie.Cancerul este o cauză personală pentru Joe Biden, al cărui fiu Beau a murit în 2015 de cancer la creier. Reducerea ratei deceselor cauzate de această boală reprezintă pentru Joe Biden o “prioritate prezidenţială”. Editor : D.D.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on