Pe 9 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ0 a încheiat judecarea apelului în procesul torţionarilor lui Gheorghe Ursu, foştii anchetatori din Direcţia a VI-a a Securităţii Pîrvulescu Marin şi Hodiş Vasile. Verdictul completului format din Valerica Voica, preşedinte, Constantin Epure, Alin Sorin Nicolescu este aşteptat pe 4 iulie.E vorba de primul proces pentru infracţiuni contra umanităţii ale unor torţionari din perioada Ceauşescu. Cel care „a imaginat pentru teroare o metodă mai perfidă”1, menţinându-se mai bine de două decenii la conducerea unei ţări pe care a dus-o în pragul falimentului, dar de la care cerea adulare unanimă.
Un cult al personalităţii de tip nord-corean, care în Europa nu se mai regăsea decât în Albania în acei ani, impus de un vast aparat represiv, ce dispunea de peste 500.000 de informatori, una din cele mai ample reţele, raportat la populaţie, din lagărul comunist.
Celor interesaţi de detaliile şi probatoriul cazului Ursu – respectiv, istoria sa, motivele, mărturiile şi documentele care dovedesc în mod covârşitor atât vinovăţia inculpaţilor pentru actele de tortură la care l-au supus pe Gheorghe Ursu, cât şi violenţa generală şi sistematică a dictaturii în slujba căreia le-au comis, vă recomandăm concluziile scrise depuse la dosarul cauzei în formă extinsă (230 pagini) şi în sumar (76 pagini).
Probele depuse la dosarul acestui caz atât de procurori cât şi de părţile civile dau un răspuns şi la întrebarea: cum am acceptat noi, românii, cultul lui Ceauşescu, atât de destructiv economic şi moral, atâţia ani?
Un număr substanţial de mărturii şi documente inclusiv de la CNSAS aduc la lumină „metodica” represiunii disimulate, sau „doctrina prevenţiei”. Prin dezinformare, „jocuri operative”, „destrămarea anturajelor”, „compromiterea” multora din opozanţi, psihiatria politică, monitorizarea populaţiei prin „tehnică operativă” şi vasta reţea informativă, delaţiune, ameninţări şi la nevoie, o represiune violentă de tip stalinist (deseori disimulată),