Programul Noua Casă continuă şi în 2023. Veşti bune pentru românii care vor să îşi cumpere o locuinţă. Câte garanţii s-au dat în 2022

Fotografie de la energepic.com, Pexels

Românii care vor să îşi cumpere o locuinţă în 2023 vor putea beneficia de programul Noua Casă, anunţă Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM – IFN S.A.

“Continuăm programul Prima Casă şi la anul, în 2023, sau Noua Casă, cum e acum. În acest moment avem consumat între 75% şi 80% din plafon. Practic, avem 8600 de români care au accesat programul Noua Casă, iar din plafonul de 1,5 miliarde de lei s-au consumat 1,2 miliarde lei. Până la sfârşitul anului sperăm să ajungem la un grad de consum de peste 90%, ceea ce este bine într-un an de criză, în care decizia de a investi este mai reţinută. De fapt, venim după trei crize. Şi să nu uităm că în 2020 timp de 4 luni, economia mondială a fost închisă, lockdown total”, a declarat Dumitru Nancu la DC NEWS. 

Vânzările de locuințe au scăzut dramatic

Vânzările de locuințe au scăzut cu până la 40% față de anul trecut, însă prețurile rămân la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. Mai mult, se pare că românii nu mai sunt la fel de interesați nici de programul „Prima Casă”.

Vânzările de locuințe au scăzut cu până la 40 de procente față de anul trecut, asta deoarece românii au devenit extrem de reticenți atunci când vine vorba despre obținerea unui credit de nevoi personale, conform Digi24. Principala cauză a acestor schimbări este dată de creșterea mult prea mare a prețurilor pe piața imobiliară.

Prețurile se mențin ridicate

Românii ocolesc tot mai mult creditele, iar acest lucru este confirmat și de interesul mai scăzut pentru programul Noua Casă. Doar 70% din fonduri au fost consumate în mai bine de jumătate de an de la lansarea programului,

 » Aflați mai multe informații aici.