PSC Group înființează WIN Real Estate, societate spaniolă cu sediul în Marbella și susține Recepția oferită de Consulatul General al României la Sevilla cu ocazia zilei de 1 Decembrie

A anticipa mișcările pieței este probabil cea mai dorită calitate a unui dezvoltator imobiliar. Cu precădere în perioadele atipice așa cum este cea pe care o traversăm, reacția rapidă, informată și ingenioasă filtrează și ierarhizează.

Pentru PSC Group, 2022 a oferit contextul ideal evoluției, cu atât mai mult cu cât a venit pe fondul finalizării cu succes a proiectului WIN Herăstrău, a unei echipe în creștere și diversificare cât și a unei situații investiționale favorabile. Pe acest fond, extinderea aspirațiilor dincolo de granițele naționale a devenit un obiectiv realizabil și oportun.

Hotărârea  PSC Group de a accesa alte piețe europene are triplu scop:

  • formarea de parteneriate tehnice și financiare în vederea unor proiecte ample, așa cum este WIN City, unul dintre următoarele proiecte ale grupului;
  • dorința de a oferi clienților români un pachet complet de soluții pentru plasarea capitalului în alte zone geografice, amortizând stresul de a se confruntă cu un sistem contabil, juridic și bancar nou;
  • susținerea imaginii României și diseminarea de informații privind alinierea la standardele de calitate și fiabilitate vest europene.

Analiza la nivel intern a urmărit: stabilitatea piețelor, index comparativ pentru deschiderea și desfășurarea afacerilor, prezența solidă a comunităților de români, relații economice și politice bilaterale stabile, forța de muncă și logistică, dinamica autorizațiilor de construire, prețurilor  și chiriilor, etc.

În urma evaluării, în prima parte a anului, PSC Group a decis că Spania întrunește cele mai avantajoase condiții și a înființat WIN Real Estate S.L., cu sediul în Marbella, una dintre cele mai atractive puncte turistice pe Costa del Sol.

WIN Real Estate S.L. este gândit să susțină o gamă largă de servicii specifice domeniului nostru, pornind de la dezvoltarea de proiecte și mergând până la consultanță și achiziție de proprietăți în cadrul unor acorduri de exclusivitate cu partea spaniolă.

 » Aflați mai multe informații aici.