Putin decretează o săptămână nelucrătoare

Președintele rus Vladimir Putin a dispus o săptămână de concediu plătit pentru toți cetățenii între 30 octombrie și 7 noiembrie pentru a încerca limitarea valului epidemic de COVID-19 în Rusia, relatează AFP și Reuters.

“Bineînțeles, susțin propunerea de a declara perioada dintre 30 octombrie și 7 noiembrie ca nelucrătoare”, a declarat Putin, înainte de a-i implora pe ruși, foarte recalcitranți, să se vaccineze: “Vă rog, fiți responsabili”, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

Șeful statului rus a făcut aceste declarații la o întâlnire televizată cu oficiali ai guvernului, precizând că perioada de zile nelucrătoare ar putea începe mai devreme sau ar putea fi prelungită în anumite regiuni.

CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

Autoritățile din întreaga Rusiei au încercat să ia măsuri pentru a limita răspândirea COVID-19, ceea ce reflectă un sentiment tot mai acut de urgență în contextul în care oamenii sunt foarte reticenți să se inoculeze cu vaccinul rusesc Sputnik V, notează Reuters.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on