Radu Vicențiu Grădinaru, deputat AUR de Botoșani, l-a interpelat pe ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, referitor la situația Spitalului de Boli Cronice și Îngriji Paliative din Botoșani, care nu este funcțional nici la această oră, deși recepția lucrărilor pentru noua unitate medicală trebuie să fie făcută la începutul anului trecut.
Pentru început, doresc să subliniez că lucrările pentru noul spital din Botoșani au început în noiembrie 2017, iar Proiectul consta în construirea unei unități speciale destinate bolnavilor în stadii terminale ale unor boli cronice grave, care necesitau o îngrijire deosebită oferită de un personal de specialitate.
În acest sens, doresc să subliniez că la aproape trei ani după ce constructorul anunța că lucrările la Spitalul de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative din Botoșani au fost finalizate, unitatea este în continuare închisă. Motivul pentru care unitatea continuă să nu funcționeze este neclar și sunt invocate o serie de presupuse probleme apărute între municipalitate, constructor și finanțator.
Mai mult decât atât, la prima licitație, s-a prezentat un singur ofertant care pentru remedierea neconformităților a înaintat o sumă mai mare decât cea disponibilă. Astfel, în acest moment, se desfășoară cea de-a doua licitație pentru a rezolva aceste probleme. Din aceasta cauză, constat cu tristețe că suntem în 2023 și urmează ca spitalul să redevină un șantier pentru corectarea unor neconformități de construire, iar licitația pentru aceste lucrări este încă nefinalizată, după o primă încercare.
În vederea celor menționate mai sus, atrag atenția că nici Primăria și nici Compania Națională de Investiții nu au avut curiozitatea să verifice constructorul înainte de abandonarea lucrărilor și de constatarea abaterilor în materie. Cea mai clară dovadă este tentativa de recepție din iarnă. Observ că niciun reprezentant al Statului nu a avut interes să remedieze situația și niciun decident local nu s-a preocupat să înlesnească finalizarea acestui proiect și execuția lucrărilor necesare.
De asemenea, menționez că, în ianuarie 2022, domnul ministru Attila Cseke a anunțat că lucrările la acest spital vor fi recepționate într-o lună. Evident, acest termen a fost depășit.
Având în vedere situația expusă mai sus, vă adresez, în numele botoșănenilor pe care îi reprezint în Parlament, următoarele întrebări:
- De ce Spitalul de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative din Botoșani, de pe urma căruia ar trebui să beneficieze un număr mare de bolnavi, are, încă, lacătul pe ușă?
- Care sunt adevăratele motive pentru care nu se finalizează acest proiect? Se amână cumva deschiderea spitalului pentru anul electoral 2024, cu scopul de a face din acest proiect o încununare a activității vreunui edil botoșănean?
- Când vor fi recepționate lucrările de construire și când va avea loc acreditarea acestei unități spitalicești?
- Care este valoarea investiției și care sunt sursele bugetare prin care a fost realizată?