„Respectaţi amnistia mea”. Liderul suprem al talibanilor ordonă cruțarea funcționarilor fostului regim ⋆ Universul.net

Liderul suprem al talibanilor, mullahul Hibatullah Akhundzada, a ordonat trupelor sale „să nu pedepsească” funcţionarii fostului guvern afgan, în timp ce mai multe ONG-uri au acuzat regimul islamist de violenţe şi execuţii sumare, relatează joi France Presse, preluată de Agerpres.

„Respectaţi amnistia mea şi nu pedepsiţi angajaţii regimului anterior pentru crimele lor din trecut”, a declarat el, citat joi pe Twitter de un purtător de cuvânt al talibanilor, Mohammad Naeem.

Potrivit lui Naeem, mullahul, care nu a fost văzut în public, filmat sau fotografiat de ani de zile, s-a exprimat miercuri seară în faţa unor responsabili afgani la Kandahar (sud), un fief al talibanilor.

Aceste declaraţii intervin după o înregistrare video distribuită pe reţelele sociale, în care se vede cum un fost ofiţer al armatei este bătut într-o celulă de combatanţi talibani.

„Emiratul Islamic”, numele dat de talibani regimului lor, a indicat miercuri că unul dintre militari va fi sancţionat.

Când au ajuns la putere la mijlocul lunii august, talibanii au decretat o amnistie generală şi au asigurat că foştii militari sau angajaţi ai fostului guvern afgan nu vor fi ameninţaţi.

În ciuda acestor promisiuni, ONU şi ONG-urile Amnesty International şi Human Rights Watch au raportat „acuzaţii credibile” privind execuţii sumare sau dispariţia forţată a peste 100 de foşti agenţi de poliţie şi ai serviciilor de informaţii.

Marţi, aproximativ 30 de femei au manifestat la Kabul pentru drepturile lor, dar şi pentru a le cere talibanilor să oprească „maşinăria lor criminală” şi asasinatele membrilor fostului regim.

În discursul său, Hibatullah Akhundzada a cerut de asemenea autorităţilor locale şi şefilor tribali să se asigure că afganii nu vor fi nevoiţi să-şi părăsească ţara şi că „onoarea lor este protejată”.

„Afganii nu sunt respectaţi în alte ţări,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on