Sambata, 03 Decembrie 2022, ora 08:25
684 citiri
Traficul rutier pe autostrada A1 Sibiu – Deva, între localitățile Săliște și Aciliu, se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind redusă între 50-100 de metri, iar carosabilul este umed, informează centrul INFOTRAFIC al Poliției Române.
De asemenea, este semnalată ceață pe mai multe artere rutiere din județele Brașov, Cluj, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Iași, Prahova, Suceava, Covasna și Mureș, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Până la ora 9.00 se va semnala, local, ceaţă care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, ce va determina formarea ghețușului, în județul Suceava în localitățile Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Coșna.
Până la ora 10.00, în zona depresionară a județului Covasna și în zona joasă a județului Mureş se vor semnala local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, izolat sub 50 de de metri, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.
Pe timp de ceaţă, în afară de reducerea vitezei, mărirea distanţei în mers şi folosirea corespunzătoare a luminilor, în ceea ce priveşte autostrăzile trebuie respectate şi alte reguli specifice:
– nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă!
– în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.
Vor fi restricții de trafic în cursul zile de 3 decembrie pe ruta Port Agigea – DN 39A – A4 – DN 2A – DNCB – A1– DN 73 – Clucereasa, din cauza unui transport agabaritic
Transportul este format din două camioane cu greutatea de 110 tone,