Românii vor primi ajutoare pentru plata facturilor la energie pe parcursul întregului an următor: 1400 de lei vor merge către cei vulnerabili

În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de două ori pe an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Tot din fonduri europene, MIPE va continua să finanţeze şi măsura de acordare a voucherelor sociale pentru achiziţia de alimente şi mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni, pe întreg anul 2023.

În această perioadă, preţul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică şi cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal, precizează reprezentanţii ministerului.

În aceste condiţii, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creşterii preţurilor la energie s-au majorat şi preţurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei.

Pentru a contracara această situaţie, Guvernul României, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va asigura finanţarea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire persoanelor/familiilor vulnerabile, precum şi pentru acordarea în continuare a ajutoarelor pentru alimente şi mese calde. Măsurile sunt propuse în cadrul a două proiecte de Ordonanţă de urgenţă, publicate în consultare pe site-ul MIPE.

“Este un moment în care România, ca şi multe alte state europene, se confruntă în cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Tocmai de aceea este vital să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru ca toţi românii să treacă cu bine peste această perioadă. Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranţă anul viitor,

 » Aflați mai multe informații aici.